Cărțile lui Yalom mă tot trăgeau, de ceva timp, de mânecă de pe rafturile librăriilor pe unde îmi tot rătăcesc pașii de câte ori am ocazia. Mereu aveam altceva de citit și tot amânam să fac cunoștință cu un autor ce părea să mă tot invite în lumea lui. Asta până când prietena mea, Delia, psihoterapeut în devenire, mi-a spus că e musai să-l descopăr pe acest uimitor terapeut și profesor de psihiatrie la Stanford devenit, spre norocul multora dintre noi, scriitor. Ea îi citise toate cărțile și era sigură că o să mă îndrăgostesc de el la prima vedere. Și așa a fost.

Am început cu "Darul Psihoterapiei" - cadoul lui Yalom pentru toți cei care îmbrățișează cariera de însoțitori pe drumurile auto-descoperirii. Am regăsit în cartea asta idei pe care, ca și coach, le consideram un fel de axiome ale meseriei și pe care le prețuiesc acum și mai mult pentru că le-am găsit noi sensuri și nuanțe. Yalom vorbește despre rolul empatiei, încrederii, despre modul în care sinele clientului se reflectă în cel al terapeutului și vice-versa, despre capacitatea de a rămâne prezent, despre autenticitate, vulnerabilitate și despre cum fiecare client devine, dacă ești conștient și atent, o oglindă în care tu, coach sau terapeut, te poți vedea și poți ghici invitația de a mai face un pas în propria dezvoltare. E o carte care, cred eu, merită citită de toți cei care au rol de ghid sau însoțitor în viețile altora - coachi, consilieri, terapeuți, profesori.

Am devorat "Darul psihoterapiei" în câteva zile și, așa cum bine prezisese Delia, nu m-am putut opri. Au urmat "Mama și sensul vieții" și "Călăul Dragostei" - ambele cărți, în mare parte, de non-ficțiune. Încă nu m-am oprit și acum îl descopăr pe Yalom și în calitatea sa de scriitor de ficțiune, cu "Plânsul lui Nietzsche".

După aproape 4 cărți parcurse, simt că am o idee despre ce vrea acest om înțelept să transmită. Mi se pare că Yalom e unul din acei oameni care și-au dedicat existența schimbării vieților altora și despre care am fi putut cu ușurință să nu aflăm niciodată. El s-a hotărât, spre norocul nostru, să ducă moștenirea sa dincolo de ușa închisă a cabinetului de psihoterapie și să facă cadou lumii povești care ne pot inspira pe toți.

Descoperirea centrală a carierei lui Yalom, pe care o împărtășește sub o formă sau alta în toate cărțile lui, este simplă: oamenii au patru mari frici existențiale care, conștient sau nu, îi urmăresc toată viața și sunt sursa multora din problemele pentru care clienții ajung la psihoterapie: frica de moarte, frica de izolare, frica de lipsă de sens și frica de libertate.

În "Călăul Dragostei" - cartea mea preferată din tot ce am citit până acum de Irvin Yalom -  aflăm 10 povești de viață, una mai emoționantă decât alta. Yalom ne conduce rând pe rând în lumea interioară a unei femei îndrăgostite fără speranță de același bărbat la peste 8 ani după finalul unei povești de iubire, a unui bolnav de cancer în fază terminală, a unei văduve care nu poate trece, nici după 7 ani, peste moartea soțului iubit, a unei tinere obeze, a unei femei care s-a luptat o viață întreagă cu depresia sau a unui bărbat a cărui sănătate mintală atârnă de conținutul a trei scrisori pe care nu are curajul să le deschidă.

De fiecare dată, Yalom pornește într-o călătorie al cărei final nici nu poți să-l întrezărești. Te conduce magistral prin hățișurile sufletești ale fiecăruia dintre aceste personaje și, în mod remarcabil, prin propriul lui proces de gândire și descoperire, pe măsură ce terapia avansează. Nu poți să nu fii uimit de intuițiile lui, de înțelesurile pe care le descoperă în spatele celor mai banale gesturi sau afirmații ale clientului său. Yalom are harul de a-ți da voie să-i urmărești gândurile, să-i trăiești temerile, nesiguranțele, să devii martorul greșelilor și triumfurilor lui terapeutice în timp ce, simultan, ești alături de clientul din fața lui, empatizând cu dramele prin care acesta trece.

Ceea ce m-a cucerit definitiv la acest "Professor Dumbledore" al psihoterapiei este autenticitatea lui, curajul de a-și recunoaște imperfecțiunile, de a se expune public ca ceea ce este de fapt - un om imperfect, aflat în propriile căutări, care se luptă cu prejudecăți și temeri venite din propria istorie personală dar care are, în același timp, un angajament și devotament de neclintit pentru oamenii care au ales să-și deschidă sufletul în fața lui.

Îl admir pe Yalom pentru smerenia lui, pentru modul în care reușește să nu se lase "furat" de admirația pe care pacienții lui i-o arată, pentru capacitatea lui de a rămâne sincer cu sine și a nu se pierde într-un fals sentiment al propriei importanțe, în ciuda unei cariere de extraordinar succes, atât ca terapeut și profesor, cât și ca scriitor. Omul ăsta reușește să rămână fidel misiunii lui de izbăvidor de suflete și de dascăl pentru o generație nouă de psihoterapeuți, de care lumea asta din ce în ce mai suferindă sufletește are atâta nevoie. Și pentru asta cred că merită să-l citiți, să-l cunoașteți și să intrați în lumea lui și a pacienților lui.

S-ar putea să descoperiți, dacă încă mai aveați vreo prejudecată legată de psihoterapie, că oamenii care populează cărțile lui Yalom nu sunt cu nimic diferiți de voi sau de mine. Cu toții ne luptăm cu temeri, blocaje, bagaje emoționale cărate prin viață din vremuri în care eram prea tineri ca să știm ce să facem cu ele. Cu toții avem nevoie la un moment dat de cineva care să ne asculte fără judecată, care să ne fie oglindă și care să creadă despre noi că vom ieși la lumină, că suntem frumoși și buni și plini de resurse, chiar în acele clipe negre în care noi înșine nu mai găsim puterea să credem.